Ochiul uman: anatomie, structură și funcție

Ochiul uman percepe în fiecare zi nenumărate impresii vizuale. Diferitele structuri ale ochiului au propria lor sarcină – secvența de funcții înseamnă că putem percepe imagini și, astfel, putem vedea. Pentru a înțelege această performanță uimitoare, este important să analizăm anatomia ochiului și structura complexă a ochiului uman.

Anatomia și funcționarea diferitelor structuri sunt strâns legate, permițându-ne să vedem clar, să distingem culorile și să evaluăm distanțele. În special, diferitele straturi ale ochiului, cum ar fi corneea, retina și coroida, joacă un rol central în acest proces. În acest articol, componentele ochiului sunt explicate în detaliu pentru a ilustra modul în care acestea lucrează împreună pentru a ne permite să vedem. Citiți mai departe pentru a afla exact cum funcționează ochiul și mecanismele implicate.

Crearea unei impresii vizuale

Razele de lumină intră în ochi și trec prin cornee, camerele oculare, pupilă, cristalin și umor vitros, iar în final ajung pe retină. Punctul focal se află pe retină și se creează o imagine. Impresia vizuală este transmisă creierului prin nervul optic și procesată acolo. Rezultatul este percepția vizuală.

Un aspect important al funcției ochiului este acomodarea, care ne permite să vedem obiectele focalizate la diferite distanțe. Acest proces este controlat prin modificarea formei cristalinului ochiului. Atunci când privim un obiect apropiat, mușchiul ciliar se contractă, făcând cristalinul mai gros și refractând mai multă lumină pentru a focaliza clar imaginea. Dimpotrivă, atunci când privim la obiecte îndepărtate, mușchiul se relaxează, făcând lentila mai plată. Această adaptare dinamică este esențială pentru capacitatea noastră de a percepe și interpreta clar atât obiectele apropiate, cât și cele îndepărtate.

Membrana oculară ca înveliș al corpului vitros

Corpul vitros al ochiului este înconjurat de mai multe straturi de piele oculară: Membrana oculară externă, membrana oculară medie și membrana oculară internă. La rândul lor, straturile respective sunt formate din diferite componente:

• Pielea exterioară a ochiului: Sclera, corneea
• Membrana oculară medie: Coroida, corpul ciliar, irisul
• Pielea interioară a ochiului: Retina, epiteliul pigmentar

Pielea exterioară a ochiului: Sclera și corneea

Sclera

Sclera reprezintă pielea albă vizibilă a ochiului, care înconjoară irisul. În afară de cornee, sclera înconjoară întregul ochi. Principala funcție a sclerei este de a oferi un înveliș stabil. De asemenea, sclera este mărginită de mușchii oculari pentru mișcarea globului ocular și de nervul optic din partea din spate a ochiului.

Cornee (cornee)

Corneea face parte din aparatul dioptric, adică din structurile de refracție a luminii din ochi. În total, acest aparat are o putere de refracție de +60 dioptrii. La +43 dioptrii, corneea reprezintă cea mai mare parte din puterea de refracție. Dacă puterea de refracție a corneei se modifică, acest lucru duce la o vedere defectuoasă. Alte funcții ale corneei sunt protecția împotriva influențelor mediului și transmiterea razelor de lumină. Aceasta din urmă este posibilă datorită naturii transparente a corneei. În total, corneea este alcătuită din cinci straturi:

• Epiteliul: Celulele epiteliale produc pelicula lacrimală pe ochi și, astfel, îl alimentează cu umiditate din exterior.
• Stratul lui Bowman: Un strat de țesut conjunctiv care protejează stroma de influențele externe.
• Stroma: În proporție de 90%, constituie partea principală a corneei și asigură stabilitatea corneei
• Membrana Descemet: Cel mai rezistent și elastic strat al corneei.
• Stratul de celule endoteliale: reglează echilibrul fluidelor și schimbul dintre umoarea apoasă și stroma.

Piele medie pentru ochi

Coroida (choroid)

Coroida are multe vase de sânge. Acestea asigură aprovizionarea cu substanțe nutritive a retinei învecinate. Coroida conține, de asemenea, mulți pigmenți. Pigmenții au rolul de a proteja razele de lumină din afara pupilei. Razele de lumină care intră în ochi prin pupilă sunt absorbite de pigmenții din coroidă – acest lucru împiedică reflexia luminii în interiorul globului ocular.

Corpul ciliar și fibrele zonulare

Corpul ciliar produce umoarea apoasă a camerelor oculare. Mușchiul ciliar de formă inelară înconjoară cristalinul și este responsabil de focalizarea obiectelor. Mușchiul ciliar este conectat la cristalin prin fibre zonulare – acest lucru permite ajustarea curburii și a puterii de refracție a cristalinului (acomodare).

iris (iris)

Prin iris trec doi mușchi oculari, care reglează mărimea pupilei și adaptează astfel pupila la condițiile de lumină. Irisul conține, de asemenea, pigmenți coloranți, care sunt responsabili pentru culoarea vizibilă a ochiului uman. Pe lângă faptul că dau culoare, pigmenții coloranți ai irisului au rolul de a intercepta razele de lumină din afara pupilei.

Pielea interioară a ochiului

Pigment phitel

Epiteliul pigmentar conține o proporție mare de melanină, substanță colorantă. Ca și coroida, aceasta absoarbe razele de lumină care trec prin pupilă în interiorul ochiului. Epiteliul pigmentar este, de asemenea, responsabil de metabolismul vitaminei A din retina externă și reglează aportul de nutrienți și transportul deșeurilor de la fotoreceptori.

Retina

Retina este o componentă esențială în ceea ce privește percepția vizuală și este cunoscută și sub numele de „ecran”. Razele de lumină sunt proiectate direct pe retină, creând o imagine clară. Retina este formată din mai multe straturi de celule nervoase. Acestea includ fotoreceptori (conuri și bastonașe). Conurile sunt utilizate pentru vederea diurnă și a culorilor. Bastonașele sunt utilizate pentru vederea nocturnă și în alb și negru. Acestea asigură recepționarea și prelucrarea stimulilor în impulsuri nervoase.

Punctul galben (macula) și punctul orb

Punctul galben (lat. macula lutea) este situat pe retină, lângă nervul optic. Majoritatea fotoreceptorilor de pe retină sunt localizați în acest punct – motiv pentru care macula este cel mai clar punct al vederii. Macula este numită după pigmentul galben luteină.

Contrapartea maculei este punctul orb. La punctul de ieșire al nervului optic de pe retină nu există fotoreceptori. Acesta este motivul pentru care oamenii sunt orbi în acest punct, deși acest lucru nu este perceput ca fiind dăunător. Stimulii vizuali sunt combinați automat în creier pentru a crea o imagine completă.

Nerv optic (Nervus opticus)

Retina se unește cu nervul optic în partea din spate a ochiului. Acesta este format din numeroase fibre nervoase. Înconjurat de un canal osos al nervului optic, impulsurile nervoase sunt transmise prin nervul optic către centrul vizual din creier.

Pupilă (Pupilla)

Deschiderea rotundă închisă la culoare din centrul irisului se numește pupilă. Razele de lumină intră în această deschidere. Pupila este mărită și redusă de mușchii irisului și, prin urmare, poate controla cantitatea de lumină care intră în retină. În plus față de condițiile de iluminare, dimensiunea pupilei poate fi modificată de stări emoționale precum stresul, teama sau fericirea.

Lentile (Lentile cristaline)

Cristalinul este o lentilă convergentă care focalizează razele de lumină. Lentila este flexibilă și poate fi curbată cu ajutorul mușchiului ciliar. Acest lucru permite ajustarea puterii de refracție a cristalinului (acomodare). Acest proces asigură focalizarea obiectelor apropiate, în special în cazul persoanelor cu hipermetropie la o vârstă fragedă. Datorită procesului natural de îmbătrânire al corpului uman, cristalinul își pierde elasticitatea pe parcursul vieții, ceea ce duce la apariția prezbiopiei.

Corpul vitros (corpus vitreum)

Corpul vitros alcătuiește o mare parte a ochiului. Acesta umple interiorul ochiului și constă dintr-un lichid gelatinos (98% apă, 2% acid hialuronic și fibre de colagen). Există o presiune internă uniformă în umorul vitros. Aceasta asigură stabilitatea formei rotunde.

Camera ochilor (Camerae bubli)

Există două camere oculare, și anume camera oculară anterioară și cea posterioară. Camera anterioară este situată între cornee și iris. Camera posterioară este situată între iris și cristalin. Ambele camere sunt conectate printr-o deschidere între iris și cristalin. Aceasta permite schimbul de umor apos.

Canalul lui Schlemm este situat în unghiul camerei. Acesta transportă umoarea apoasă veche în sânge. Aceasta înseamnă că umoarea apoasă este complet înlocuită la fiecare 100 de minute. Dacă scurgerea umorii apoase este afectată, presiunea intraoculară crește.